Plecări în ultima zi a anului 2021: trei jucători, out de la UTA Arad! Anunțul conducerii

Redactor:
Călin MNERIE
Plecări în ultima zi a anului 2021: trei jucători, out de la UTA Arad! Anunțul conducerii
  • Publicat:

În chiar ultima zi a anului, UTA a anunțat că s-a despărțit de trei dintre fotbaliștii cu care a promovat pe scena primului eșalon după 12 ani de zile, dar care, mai apoi, în special în acest sezon de Liga 1, au rămas mai mereu pe banca de rezerve sau chiar în tribună. Este vorba despre Sorin Bustea, Florin Ilie şi Marius Tomozei.

„Conducerea clubului UTA a ajuns, pe cale amiabilă, la acorduri de despărțire cu jucătorii Sorin Bustea, Florin Ilie şi Marius Tomozei. Cei trei au jucat un rol important în istoria recentă a Bătrânei noastre Doamne, contribuind din plin la revenirea echipei pe prima scenă a fotbalului românesc după mai bine de un deceniu.

Le mulțumim pentru tot ce au făcut pentru UTA şi le urăm mult succes în etapele viitoare ale carierelor!”, a anunțat grupării fanion a Aradului.

Tomozei, exclus din lot de Balint după eșecul din Cupă

Marius Tomozei (31 de ani) a fost titular în sezonul promovării în Liga 2-a și a strâns apoi 27 de prezențe în Liga 1 pentru „Bătrâna Doamnă”, dintre care trei în acest sezon. Fundașul dreapta născut în București a și marcat odată pentru arădeni în elită, în penultima partidă a sezonului regulat precedent, în succesul cu 2-0 contra celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe. În acest sezon, Tomozei a jucat 107 minute oficiale în Liga 1 și primele 45 din Cupă, de la Filiași (scor 1-0 pentru olteni), meci la finalul căruia a fost exclus din lot de Laszlo Balint pe motive legate de atitudine. Muntenegreanul Vukcevic e prima variantă de fundaș dreapta la UTA, Baravykas sau Shlyakov mai evoluând și ei în acea poziție în primele 21 de runde ale actualei stagiuni de Liga 1.

Ilie a bifat un singur minut în acest sezon de Liga 1

Florin Ilie (29 de ani) a bifat un singur minut pentru arădeni în acest sezon de Liga 1, pe finalul confruntării de la Arad, cu FC Voluntari, câștigată de „roș-albi” cu 2-0. În schimb, fotbalistul alba-iulian a fost integralist în confruntarea din cadrul 16-imilor de finală ale Cupei României, pierdută rușinos de „Bătrâna Doamnă”, 0-1 pe terenul divizionarei terțe, ACSO Filiași. Ilie devenise a patra variantă de fundaș central din lotul arădenilor, după Erico, Benga și Medjimorec, dar Laszlo Balint e acoperit în acea zonă a terenului și prin sosirea lui Constantin Dima, care – însă – poate evolua și ca fundaș stânga sau „închizător”. Fotbalistul de 1,88 metri a fost printre primele transferuri ale arădenilor în vara lui 2019, după despărțirea de FC Snagov. Titular cert în anul promovării UTA-ei în Liga 1, marcând și un gol în deplasarea de la Miercurea Ciuc, Ilie a bifat 1769 de minute și în stagiunea precedentă.

Bustea jucat mijlocaș și fundaș la UTA, dar în acest sezon a rămas mai mereu pe bancă

Sorin Cristian Bustea (27 de ani) a promovat și el cu „Bătrâna Doamnă” în Liga 1, aducându-și contribuția cu patru goluri și două pase decisive, evoluând pe ambele benzi, atât la mijloc, cât și în apărare. În primul său an pe scena primului eșalon, Bustea a intrat pe teren în 20 de meciuri, pentru un total de 1070 de minute. A marcat și unul dintre cele mai frumoase goluri ale seozunului 2020-2021 pentru „roș-albi”, cu un șut puternic și plasat din afara careului în deplasarea din vara anului trecut, de la Pitești, dar a și oferit centrarea de la golul lui Erico da Silva, din succesul crucial din play-out, de la Giurgiu, cu Astra. De meserie mijlocaș ofensiv, Sorin Bustea, a bifat doar 17 minute în acest sezon, pe finalul partidelor cu Farul, FCSB, Voluntari și Dinamo.

UTA se mai despărțise pe finalul lunii noiembrie și de cehul Tomas Wagner. Atacantul de 31 de ani venise la Arad la începutul lui octombrie și nu a marcat niciun gol în cele trei prezențe bifate în „alb-roșu”

 

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie "aprinsă" la 3 SportCast: "Mi se părea aberant /…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
BREAKING NEWS. Următoarele două ore pot schimba tot în România
BREAKING NEWS. Următoarele două ore pot schimba tot în România
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×